Irrogo, írrogas, pe. cor. irrogâre. To impose or fet vpon: to orveine.Infamiam irrogare. Papinian. To put one to reproch.Irrogare leges.Cic.To appoint or make lawes for.Morrem alicui irrogare. Tac. To kil one.Irrogare mulctam. Idem quod dicere mulctam. Liu.To set a paine or forfeit: to condemne in a fine or penalty.Pœnam irrogare. Quint. To set a penaltie or punishment: to punish.Pœnam irrogare peccatis. Horat. To punish offences: to appoint punishment for offences.Pœnas irrogare sibijpsi. Sen. Priuilegium irrogare. Ci. To make a priuate law or decree against one.Tributum irrogare, cui opponitur remittere.Plin. iun.To set a tribute or paiment vpon.Labori non plus irrogandum est, qum quòd somno supererit. Qui. We must bestow no more time in labo thÊ, &c.
Lewis and Short: Latin dictionary
irrŏgo (inr-), āvi, ātum (irrogassit for irrogaverit, Cic. Leg. 3, 3), 1, v. a. [in-rogo]. I.To propose any thing against one: leges privatis hominibus irrogare, Cic. Dom. 17, 43: privilegia tyrannica, id. ib. 42, 110; so, privilegium, id. Sest. 30, 65: privilegia, id. Leg. 3, 4, 11.—II. In gen., to impose, appoint, ordain, inflict: multam alicui, Cic. Mil. 14, 36: centum milium multam, Liv. 37, 58: alicui tributum, Plin. Pan. 37: poenam, Hor. S. 1, 3, 118; Liv. 5, 11; Tac. A. 13, 28; Gai. Inst. 3, 190: supplicia, id. ib. 16, 5: sibi mortem, id. ib. 4, 10: id supplicii genus, Val. Max. 1, 1, 13: labori non plus irrogandum est, quam quod somno supererit,